Desen...

Ma trezesc de dimineata, devreme, ceea ce nu îmi sta in obicei. De fapt, doar îmi plăcea sa dorm mai mult. Acum îmi place sa ma trezesc devreme. La ora 5 îmi deschid brațele catre cer si multumesc pentru încă o zi minunata din viata mea. Ies in grădina si respir. Adânc, cu bucuria vieții care curge prin mine. M-am lasat de fumat demult. Acum respir. Cu adevarat. Nu mai tind sa fiu, pentru ca doar sunt.

Soarele ma mângâie usor pe obraji si ma încălzește mereu, chiar si când afara este frig.

Grădina mea nu este mare, dar este plina de viata. De iubire si de liniște. Desi in Bucuresti, zgomotul si agitatia orasului nu se simte. Poate pentru ca încă este devreme si oamenii încă dorm. Sau, in fine, marea majoritate. Câți dintre noi ne trezim dis de dimineata sa multumim?! Sau câți dintre noi ne aducem aminte sa multumim?! 

Am invatat sa am grija de flori. De iubit le-am iubit mereu, dar la neglijam mereu. Acum am un adevărat ritual. Le privesc, la ud cu dragoste, le plantez... Si sunt atât de frumoase! 

Prin toata grădina sunt buchete de flori si iarba care îmi umple narile de mirosul vieții, de verde, de bucurie,  de ființă...

Mi-am facut un obicei. In fiecare dimineata fac exercitii de respiratie, yoga si apoi ma joc în pic cu energia lumii. O simt între palme, o mângâi, o cuprind. Si ea ma cuprinde pe mine cu blândețe. Ma simt plina. De iubire. De a fi. Astăzi sunt. Si nu doar astazi ci in fiecare zi. 

EL astazi a ramas in pat. A venit tarziu azi noapte si are nevoie de o meditație prin somn :). Dar l-am sărutat usor inainte sa ies in curte, m-a mângâiat usor pe obraz si  mi-a soptit ca ma iubeste. 

Ana este clasa a 8a. O asteapta liceul. Deja stie ce vrea sa faca, a inceput sa isi croiască drumul. Iar eu sunt alaturi de ea in orice decizie va lua. Pentru ca a invatat sa isi simt a Sinele, sa aibă incredere in ce ii spune "burta", in intuiția ei.

Câteodată se trezeste împreună cu mine si facem exercițiile împreună. Câteodată iesim la alergat împreună. Am invatat sa ne respectam una pe cealalta, sa ne respectam ritmul, uneori diferit. 

Avem acum o căsuță a noastra, cum planuiam noi demult, si un cățel drăguț, vesel si iubitor.

Imi mai iau cateva minute doar pentru mine, imi fac meditatia de dimineata si urc la etaj si o trezesc. Soarele o mângâie si pe ea pe obraji prin geamurile mari prin care intra lumina binecuvântată a zilei de azi. E atât de frumoasa... Din ce in ce mai frumoasa... 

Se trezeste. Mănâncă ceva, isi ia pachetul pe care il pregătesc eu cu drag in fiecare dimineata, ma îmbrătisează si pleaca la scoala. 

Beau o cafea scurtă si gustoasă, privesc in jur si ma bucur. Tot ce este in jur am desenat eu, cu mintea si sufletul meu, acum cativa ani.

Probabil Raluca in timpul asta este in drum spre atelier. Rotile de olarit, mesele de modelăm, scaunele, ii asteapta pe copii indemnandu-i la bucurie. Doar atât. Vin la atelier, copii, adulți, si invata sa se detașeze de rezultat, sa se bucure si sa simta. Doar atat. Pământul. Viața.

Simt ca am facut ceea ce aveam de facut. Ca am transmis ce aveam de transmis. Ca îmi urmez chemarea, menirea, ca totul vine din adâncul ființei mele, cu bucurie si detasare. 

La mansarda casei este biroul meu, de fapt locul unde sunt mereu doar eu. Locul meu sfințit de Dumnezeu, coltisorul cel mai sfânt, cel mai aproape de sufletul meu. Ma asez pe scaunul care se balanseaza usor si privesc cerul prin geamul de deasupra mea. Este liniste. Afara si in interiorul meu. Iau o carte din biblioteca, aprind lumina de langa mine si citesc. Îmi place sa citesc dimineata si îmi place sa recitesc cărți dragi mie, chiar daca pe unele le-am mai citit de câteva ori. De fiecare data mai descopăr ceva si mai adaug in jurnalul de lectură. 

Ma simt bine aici. Nuantele de caramiziu ma învăluie in liniste...Mocheta pufoasa ma îmbie sa merg desculta, asa cum fac si pe afara. Cum sa merg incaltata pe iarba?! Este ca si cum as face o blasfemie! 

Aici, in cămăruța asta, fac si orele de Coaching. Am clienti destui,  de la care mereu invat care ceva, nici unul nu vine la mine întâmplător. De obicei orele de coaching le fac după amiaza. Lucrez pe life coaching destul de mult. Fiecare om care pleaca de la mine cu fata luminata si sufletul plin îmi aduce bucurie si împlinire. Fiecare  multumesc si fiecare îmbrătisare îmi arata ca sunt acolo unde trebuie sa fiu.

Îmi umplu si îmi dau sens vieții. 

Cobor. Astăzi am o ora de coaching la un liceu. Woww, ce mi-ar fi placut si mie sa am o asa ora pe la 16-17 ani!!! Sa aflu despre mine si despre lume ceea ce aflat abia la 30 si de ani!

-Hei, buna dimineata! îmi spuse.

Am zâmbit, sorbind din ceasca pe care a aveam in mana.

In fiecare dimineata mai descopăr ceva in privirea lui ciufulita de somn, in zâmbetul lui, in îmbrătisarea lui. In felul in care ma atinge usor pe par, se apleacă si ma sărută.

Este omul care a fost alaturi de mine in ultimii ani, langa care cresc si ma dezvolt, langa care ma simt împlinită, langa care pot fi eu, exact asa cum sunt cu adevarat.

Ma îmbrac si ies  din casa zâmbind..

Buna dimineața! :)