Ziua Feedback-ului

O sa radeti, stiu!!! Insa cred ca am inceput sa gasesc, la aproape 40 ani, utilitatea Dexului. Cuvinte pe care sunt sigura ca le stiu, capata o alta semnificatie. Cu totul alta!!!
De exemplu, inainte sa citesti mai jos, da-ti o definitie a feedbackului. Nu trisa!

Iata acum ce scrie in Dex:

FEEDBACK= ) Retroacțiune (1) care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare

"In scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului fata de influente exterioare" 

"In scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului fata de influente exterioare" 

Si inca o data!!

"In scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului fata de influente exterioare" 

Deci, feedbackul este despre echilibru. Nu despre dezechilibru. Nu despre a arata cu degetul. Descpre mentinerea stabilitatii fata de influente exterioare!! Echilibrul meu, interior.

Eu nu stiu cum primiti sau primeati voi feedback dar eu primeam/primesc in felul urmator:

"Nu e bine. Uite, te invat eu cum se face"

SAU, mai cosmetizat

" Pai, uite, ai gresit aici, si aici, si aici mai trebuia nu stiu ce... Deci, trebuie sa aprofundezi mai mult partea asta"

SAU, si mai cosmetizat.

"Bravo, te-ai descurcat bine. Uite, mai ai de lucrat aici si aici si aici"

Astazi a fost de departe, ziua feedback-ului. Altfel. Cel putin pentru mine! Nu stiu cum e la voi, zau, dar pentru mine a fost intr-un mare fel.

Proces. De coaching. La grupul de Mastermind. In fata a 20 persoane, colegi. Familia mea.(Asta-i alta poveste)

Final de proces. 

- Ella, ce ai facut bine in proces? sunt intrebata.

Ce am facut bine?! Cum ce am facut bine?! Ca mie imi vin in minte doar greseli...Ok, sa vedem, ce am facut bine. Incep propozitia pe pozitiv si ma trezesc ca, zau, nu stiu cum, ajung tot la ce nu am facut bine, sau ce as fi facut altfel (asta e feedforward)

E atat de greu sa gasesc ce am facut bine!!! Incep si zic, una, doua, trei, mai multe. E ciudat sa vorbesc asa "de bine" despre mine. Ma laud?! Sau pur si simplu imi recunosc meritele?! Am facut si eu ceva bine!!! Wowww! Pe masura ce zic una, doua, trei chestii incep sa ma simt mai bine, mai confortabil... Ok...

- Ella, vrei feedback de la colegii tai? sunt intrebata

- Ah...da... 

Ma gandesc ca, ok, nu poate sa fie chiar atat de rau. O sa invat ceva din asta.

- Vreau sa ii spuneti Ellei ceea ce credeti voi ca a facut bine in proces si ceea ce v-a impactat pe voi cel mai mult.

Wowww..ok..acum sa ma pregatesc... Si incep sa curga. Feedbackuri pozitive. Cu mutte, dar multe, lucruri pe care eu le-am facut bine. Si cuvinte multe de admiratie. Oamenii astia chiar ma lauda!!!

Sunt chiar buna!!! 

Stiam asta, undeva adanc, in sufletul meu. Mintea insa imi tot spunea sa nu ma laud. Ca, de', daca te lauzi nu e de bine... Si am ajuns sa nu ma mai laud deloc. Ba chiar, in schimb, sa imi gasesc nod in papura la tot ceea ce fac.

Aia o puteam face mai bine.

Iar am amanat.

Am gresit. 

Nu sunt in stare.

Nu stiu suficient.

Nu sunt pregatita.

Si mi-a spus cutare sa nu fac asa.

Nu mai continui, si asta e o lista lunga...

Astazi m-am bucurat de toate laudele primite. Si le-am imbratisat cu tot sufletul. Si nu m-am simtit cea mai tare din parcare, ci m-am bucurat, in smerenie. Si am apreciat ceea ce au spus altii despre mine. Ceea ce am vazut si am inteles despre mine.

Am invatat ceva la coaching, printre foarte multe altele. Coachingul, jocul asta prin care inveti sa joci cel mai bine mana pe care o ai, cum bine spunea Profesoara mea preferata astazi.

Descoperirile si bucuria si schimbarea perceptiei vine din interior. Momentul declick-ului vine de la mine. Cand descopar eu despre mine. Cand am incredere in mine. Nu cand vine altcineva si imi arata. Valoarea aratatului este atat de mica comparativ cu ceea ce descoperi tu insuti. Cateodata chiar este respinsa de rational in totalitate.

Am aplicat astazi din nou cu Ana, cand ne uitam peste testul de la mate. Pur si simplu nu am vrut sa ii nici un raspuns, nici un indiciu, nici o varianta. POATE sa isi gaseasca singura variantele. Chiar Poate.

Si stiti ce e ciudat? Ca mult timp am facut acelasi exercitiu la matematica de astazi, pe care i l-am explicat din nou si din nou, intrebandu-ma cum sa il mai explic ca sa inteleaga.

Secretul era nu in a i-l explica, ci de a o lasa pe ea, singura, sa gaseasca rezolvarea. De a ii crea spatiul necesar pentru asta. Doar Atat.

Si, SURPRIZA!!! L-a gasit. Reactia ei a spus tot.

Si, da, coachingul este un stil de viata! Te invit la un joc. Da feedback pozitiv. Si ai incredere. In celalalt. Ca are potentialul si toate resursele sa gaseasca rezolvarea. Contributia ta sa fie cat mai mica cu putinta. Sunt curioasa sa imi spui cum a fost pentru tine.

Multumesc Profa' :)