Calatoria. Incotro?!
2017. Italia. Franta. Spania. Israel. Indonezia. Malaezia. Anglia.
Pe mare, pe uscat, in aer.
Orase cu zgaraie nori, zumzaind de oameni. Oameni care ies din magazine cu sacosele pline. Cu ursuleti sau pinguini de plus in brate. Cupluri. Straight sau nu. Familii cu copii galagiosi sau adormiti. Tineri. Batrani. Veniti de peste mari si tari sau de-ai locurilor. Zambitori sau incruntati. Grabiti. Incotro oare?
Apoi orase mici, satuce. Zumzetul e altfel. Sacose mai putine. Si oameni mai putini. Unde-or fi plecat?! Si parca nu mai sunt asa grabiti. Respira. Paca zambesc mai mult. Sau doar mi se pare mie. Casute mici. Iar la poarta arde cate un betisor parfumat alaturi de o ofranda adusa zeilor. Parca timpul se masoara altfel. Sau doar mi se pare mie.
Si eu, printre ei. Cateodata ma uit la ceas, grabita, sa am timp. Alteori respir. Si timpul e tot acelasi.
Caut. Sa vad, sa cunosc, sa ma relaxez, sa ma bucur. De calatorie. Si culmea este ca, pe langa forfota si cladiri si peisaje si muzee si zgaraie-nori, cele mai vii amintiri care vor fi mereu acolo, sunt clipe. Momente in care am simtit ca Sunt. Ca m-am incarcat. Clipe in care am ramas pe loc si am privit. Din interior catre exterior. Clipe in care m-am simtit conectata. Cu mine, cea care cauta, cand de fapt totul este deja acolo. In interior.
"Opreste-te. Si stai tu cu tine", mi-a spus cineva nu demult. "O sa vezi toata lumea. Dar toata lumeaa este deja in interiorul tau." Si asa este. M-am intors. Acasa. Un acasa redefinit, pe care il cautam prin lume.
Am gasit multe, si, intr-un fel, chiar daca cu harta in mana, fiecare loc a fost acasa. In viata nu ni se da o harta. Ne-o facem singuri. O harta a valorilor, o harta a perceptiei noastre despre lume, o harta a cum sa reactionam la diferiti stimuli, o harta a ceea ce este ok si ceea ce nu este ok, o harta a relatiilor, o harta a supravietuirii, o harta a ce e bine si ce e rau, care toate se imbina intr-o mare harta pe care o avem acolo, in interiorul nostru.
Hartile astea le-am cartografiat insa intr-un mod inconstient, inca dinainte sa ne nastem. Si ceea ce facem in calatoria vietii noastre, atunci cand ni se pare noua ca ceva de pe harta nu se pupa cu ceea ce avem in fata noastra, ne apucam de descoperit teritorii noi. Si uite asa, mai adaugam, mai scoatem, mai schimbam cate ceva pe harta noastra.
Asta daca ne dam timp sa ne oprim. Sa privim, chiar si cu harta in mana, drumul din fata noastra. Oare chiar vrem sa mergem pe acel drum? Pe celalalt nu-l stim, dar este acolo, in fata noastra. Ba sunt chiar mai multe. Si daca ma pierd, ai putea spune...?!
Cum ai putea sa te pierzi pe tine?! Esti tu acolo, pe orice drum ai alege. Un alt TU, nu doar cu haine noi, ci si cu perspective noi, plin de entuziasmul cu care imbratisezi un nou drum.
O fi greu, o fi usor?! Asta doar tu stii, pentru ca drumurile si hartile sunt diferite pentru fiecare dintre noi.
Eu ma indrept, usor, Acasa...
Pe mare, pe uscat, in aer.
Orase cu zgaraie nori, zumzaind de oameni. Oameni care ies din magazine cu sacosele pline. Cu ursuleti sau pinguini de plus in brate. Cupluri. Straight sau nu. Familii cu copii galagiosi sau adormiti. Tineri. Batrani. Veniti de peste mari si tari sau de-ai locurilor. Zambitori sau incruntati. Grabiti. Incotro oare?
Apoi orase mici, satuce. Zumzetul e altfel. Sacose mai putine. Si oameni mai putini. Unde-or fi plecat?! Si parca nu mai sunt asa grabiti. Respira. Paca zambesc mai mult. Sau doar mi se pare mie. Casute mici. Iar la poarta arde cate un betisor parfumat alaturi de o ofranda adusa zeilor. Parca timpul se masoara altfel. Sau doar mi se pare mie.
Si eu, printre ei. Cateodata ma uit la ceas, grabita, sa am timp. Alteori respir. Si timpul e tot acelasi.
Caut. Sa vad, sa cunosc, sa ma relaxez, sa ma bucur. De calatorie. Si culmea este ca, pe langa forfota si cladiri si peisaje si muzee si zgaraie-nori, cele mai vii amintiri care vor fi mereu acolo, sunt clipe. Momente in care am simtit ca Sunt. Ca m-am incarcat. Clipe in care am ramas pe loc si am privit. Din interior catre exterior. Clipe in care m-am simtit conectata. Cu mine, cea care cauta, cand de fapt totul este deja acolo. In interior.
"Opreste-te. Si stai tu cu tine", mi-a spus cineva nu demult. "O sa vezi toata lumea. Dar toata lumeaa este deja in interiorul tau." Si asa este. M-am intors. Acasa. Un acasa redefinit, pe care il cautam prin lume.
Am gasit multe, si, intr-un fel, chiar daca cu harta in mana, fiecare loc a fost acasa. In viata nu ni se da o harta. Ne-o facem singuri. O harta a valorilor, o harta a perceptiei noastre despre lume, o harta a cum sa reactionam la diferiti stimuli, o harta a ceea ce este ok si ceea ce nu este ok, o harta a relatiilor, o harta a supravietuirii, o harta a ce e bine si ce e rau, care toate se imbina intr-o mare harta pe care o avem acolo, in interiorul nostru.
Hartile astea le-am cartografiat insa intr-un mod inconstient, inca dinainte sa ne nastem. Si ceea ce facem in calatoria vietii noastre, atunci cand ni se pare noua ca ceva de pe harta nu se pupa cu ceea ce avem in fata noastra, ne apucam de descoperit teritorii noi. Si uite asa, mai adaugam, mai scoatem, mai schimbam cate ceva pe harta noastra.
Asta daca ne dam timp sa ne oprim. Sa privim, chiar si cu harta in mana, drumul din fata noastra. Oare chiar vrem sa mergem pe acel drum? Pe celalalt nu-l stim, dar este acolo, in fata noastra. Ba sunt chiar mai multe. Si daca ma pierd, ai putea spune...?!
Cum ai putea sa te pierzi pe tine?! Esti tu acolo, pe orice drum ai alege. Un alt TU, nu doar cu haine noi, ci si cu perspective noi, plin de entuziasmul cu care imbratisezi un nou drum.
O fi greu, o fi usor?! Asta doar tu stii, pentru ca drumurile si hartile sunt diferite pentru fiecare dintre noi.
Eu ma indrept, usor, Acasa...
Comments
Post a Comment